reprezentat în construcția a numeroase clădiri și structuri din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Canada (mai ales, dar clar distinct și în alte locuri ale lumii, cum ar fi orașul Napier din Noua Zeelandă sau Asmara, capitala Eritreei) în deceniile1921 - 1930 și 1931 - 1940 (cu reverberații ulterioare relativ întâmplătoare și necoordonate) și care a fost derivat din influenta și complexa mișcare culturală și artistică a primei jumătăți a secolului 20, Art Deco.
Apariția istorică a zgârie-norilor la sfârșitul secolului al 19-lea pe pământ american și apoi canadian a fost unul din factorii declanșatori ai unei noi revoluții în arhitectură. Clădirile puteau să atingă înălțimi de nebănuit înainte, fiind în același timp din ce în ce mai eficiente și mai bine construite. Ceea ce le lipsea era "doar" un stil artistic care să le încălzească, să le umanizeze și să le facă de neuitat.
Deși mișcarea artistică generalizată, cunoscută astăzi ca Art Deco, iar în anii 1920ca Style Moderne, a avut nevoie de o expoziție universală pentru a fi promovată pretutindeni, Expoziția internațională de Arte Decorative și industriale moderne, care a avut loc la Paris în 1925 (conform originalului, Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes), creatorii Art Deco se manifestaseră plenar încă din anii premergători primei conflagrații mondiale (1909 - 1914), uneori în paralel, alteori alături, sau adeseori continuând firesc o altă mișcare artistică majoră și influentă a secolului al 20-lea, Art Nouveau.
După o perioadă de șovăială firească datorată celor patru ani de război (1914 -1918), mișcarea artistică crește în intensitate și amploare și apoi, fiind eficient și generalizat propulsată de expoziția pariziană din 1925, trece triumfător Oceanul Atlantic, ajungând pe pământ american, unde în Canada și Statele Unite ale Americii atinge culmi de rafinament și amploare nebănuite anterior, influențând decisiv arhitectura urbană a Lumii Noi.
Fuziunea dintre Art Deco și zgârie-nori, dintre arta rafinată multimilenară a Europei și tehnologia în acțiune a Lumii Noi, veche de doar trei sute de ani, urma să determine una dintre cele mai frumoase, fertile și emoționale mariaje din lumea artei, Arhitectura Art Deco.
Dacă în cazul continentului nord-american arhitectura Art Deco s-a manifestat mai ales în cazul zgârie-norilor, cu excepțiile de rigoare presărate în diferite locuri, dintre care cea mai notabilă este a unui întreg cartier numit Art Deco District din orașul Miami Beach, Florida, altundeva în lume arhitectura Art Deco s-a manifestat în special în cazul clădirilor de dimensiuni mici și medii, așa cum ar fi, case, clădiri de birouri, sedii a companii de mici dimensiuni, fabrici de produse aparținând industriei ușoare, cinematografe, bănci, biserici și biblioteci.
Listă de clădiri și structuri Art Deco:
America de Nord
- Aldred Building, Montreal, Quebec, Canada
- Alfred E. Smith State Office Building, Albany, New York, USA
- Argyle Hotel, Los Angeles, California, arhitect, Leland Bryant, 1929
- Art Deco District, South Beach, Miami Beach, Florida, SUA
- Asheville City Building, Asheville, Carolina de Nord, arhitect, Douglas E. Ellington, 1928
- Palatul Bellas Artes, interior, Mexico City, arhitect, Adamo Boari, 1934
- Berkeley High School, Berkely, California, arhitecți, Gutterson & Corlett, 1935 - 1939
- Boston Avenue Methodist Church din Tulsa, Oklahoma, arhitect, Bruce Goff, 1929
- Brooklyn Public Library, Manhattan, New York City, arhitecți Almirall, Githens & Keally,1941
- Buffalo Central Terminal, Buffalo, New York, arhitecți, Fellheimer & Wagner, 1929
- Buffalo City Hall, Buffalo, New York, arhitecți, Dietel, Wade & Jones, 1931
- Bullocks Wilshire, Los Angeles, California, (azi, este gazdă a Southwestern University School of Law), arhitecți, The Parkinsons,1929
- Carbide and Carbon Building, Chicago, Illinois, , arhitect, Daniel Burnham Jr., 1929)
- Carew Tower, Cincinnati, Ohio
- Chelsea Clearview Cinema, Manhattan, New York City
- Chicago Board of Trade Building, Chicago, arhitecți, Holabird & Root, 1930)
- Chrysler Building, Manhattan, New York City, arhitect, William Van Alen, 1930)
- Cincinnati Museum Center at Union Terminal, Cincinnati, Ohio, arhitect, Paul Cret, 1933
- Cochise County Court House din Bisbee, Arizona, arhitect, Ray Place, 1931
- Colleen Moore Dollhouse, Chicago, Illinois
- College Park (Toronto) - Department Store Building, Toronto, Ontario, Canada
- Columbia Parkway, Cincinnati, Ohio
- Colonia Condesa, un cartier din Mexico City, incluzând numeroase clădiri și Parque México, arhitect Francisco Serrano, 1939 -1942
- Edison Tower, Edison, New Jersey, 1937
- Eastern Columbia Building, Los Angeles, California, arhitect, Claude Beelman, 1930
- Empire State Building, Manhattan, New York City, arhitecți, Shreve, Lamb and Harmon, 1931)
- Dallas Fair Park Hall of State, Dallas, Texas, arhitect, George Dahl, 1936
- Fisher Building, Detroit, Michigan, Albert Kahn, 1928
- GE Building, Manhattan, New York City, arhitect, Raymond Hood, 1933
- Graybar Building, Manhattan, New York City
- Griffith Observatory, Los Angeles, California, arhitect, John C. Austin, schițe preliminare de Russell W. Porter, 1935
- Guardian Building, Detroit, Michigan, arhitect, Wirt C. Rowland pentru Smith Hinchman & Grylls, 1929
- Golden Gate Bridge, San Francisco, California, arhitect, Irving Morrow, 1937)
- Hoover Dam, Arizona și Nevada, SUA, arhitect, Gordon Kaufmann, 1936
- Kansas City Power & Light Building
- Kavanagh building, Buenos Aires, Argentina, arhitecți, Sánchez, Lagos, & De la Torre, 1936
- The Kennedy-Warren Apartment Building, Washington, D.C. Web site (vedeți secțiunea "History of the K-W"]
- Teatrul The Mainzer, Merced, California
- Mapes Hotel, Reno, Nevada, arhitect, Harvey Slocombe, 1947, (dărâmată)
- Marine Building, Vancouver, British Columbia, arhitecți, McCarter & Nairne, 1930
- Merchandise Mart, Chicago, Illinois, arhitecți, Graham, Anderson, Probst & , 1930
- Montreal Eaton 9th floor restaurant, este o copie a sălii de mese de clasa I a pachebotului Ile de France, arhitect, Jacques Carlu,1931
- North Dakota Capitol, Bismark, Dakota de Nord, (1924 - 1934)
- Ocean Drive (South Beach), Miami Beach, Florida
- Pennsylvania Railroad -- Stațiile 30th Street Station și Suburban Station, Philadelphia, Pennsylvania, arhitecți, Graham, Anderson, Probst & , 1934) (dărâmată)
- Penobscot Building, Wirt C. Rowland pentru Smith Hinchman & Grylls, Detroit, Michigan, 1928
- Price Building (cunoscută și ca Édifice Price), Quebec Quebec
- Qwest Building, Minneapolis, Minnesota, arhitecți, Hewitt & Brown, 1932
- Radio City Music Hall, New York City, arhitect, Raymond Hood, 1932
- Rand Tower, Minneapolis, Minnesota, arhitecți, Holabird & Root), 1929
- Richfield Tower, Los Angeles, California (demoliată), arhitect, Stiles O. Clements, 1929
- 720 and 730 Fort Washington Avenue, Manhattan, New York City
- Supreme Court of Canada, Ottawa, arhitect, Ernest Cormier, 1946
- Temple Beth-El, Pensacola, Florida
- Union Terminal (a se vedea mai sus), Cincinnati, Ohio
- Université de Montréal, clădirea centrală, Montreal, arhitect Ernest Cormier, 1940
- Stilourile Waterman Phileas
- Western Hills Viaduct, Cincinnati, Ohio
- Wiltern Theatre, Los Angeles, California, arhitect, Stiles O. Clements, 1931
America Centrală / Zona caraibiană
- Bacardi Building, (Edificio Bacardi), Old Havana, Cuba
- Mayagüez Main Post Office, Mayagüez, Puerto Rico
- Yagüez Theater, Mayagüez, Puerto Rico
- Banco Popular Building, Old San Juan, Puerto Rico
- Normandie Hotel, San Juan, Puerto Rico
- Paramount Theater, Santurce, San Juan, Puerto Rico
- Telegraph Building, Santurce, San Juan, Puerto Rico
America de Sud
- Goiânia Theatre, Goiânia, Brazilia, arhitect, Jorge Félix de Souza, 1942
- Estação Ferroviária, Goiânia, Brazilia, arhitect, Geraldo Duarte Passos, 1952
Europa
- Du Cane Court, South East, Londra
- Hotel Astoria, Sankt Petersburg, 1912
- East and West Stands, Arsenal Stadium, London, arhitect, Claude Waterlow Ferrier, 1932 - 1936
- Shell Mex House, London, arhitect, Ernest Joseph, 1931
- Imperial Airways Building, Westminster, Londra
- Senate House, Bloomsbury, Londra
- 55 Broadway, Westminster, Londra
- The Daily Express Building din Fleet Street, Londra
- Florin Court, Londra, arhitecți, Guy Morgan and Partners, 1936
- Eltham Palace, extensie, Londra de sud-est, arhitecți, John Seeley & Paul Paget, 1933
- Saint Jean-Baptiste Church, listată ca patrimoniu al secolului 20, Bagnoles de l'Orne, Franța, arhitect, Olivier Michelin, 1934 - 1935
- Hoover Building, Perivale, London, arhitecți, Wallis, Gilbert and Partners, 1933 - 1938
- India of Inchinnan, clădire de birouri, Inchinnan, Scoția (Thomas Wallis, 1930
- İș Bank Tower, İstanbul, partea europeană, Turcia
- Royal Liver Building, Liverpool, Marea Britanie, arhitect, Walter Aubrey Thomas, 1911
- Fosta fabrică de chibrituri Bryant and May din Speke, Liverpool, Anglia
- Transatlanticele Ile de France, Normandie și RMS Queen Mary
- Întregul cartier De Baarsjes (vedeți [1]) din Amsterdam, Țările de Jos
- Boerentoren, Antwerp, Belgia, arhitect, Jan Van Hoenacker, 1931
- Odeon Cinema, Newport, Țara Galilor
Asia
- Far Eastern University Campus, Manila, Filipine
- Park Hotel, Shanghai, China, arhitect, László Hudec, 1934
- Peace Hotel (o parte a complexului numit The Bund), Shanghai, China, arhitecți Palmer & Turner, 1929
- The Bund, Shanghai
Africa
- Ansteys Building, Johannesburg, Africa de Sud
- Asmara, capitala Eritreei, este faimoasă prin a fi fost total stilizată în stilul artistic Art Deco în perioada interbelică (1920 - 1940). Câteva exemple semnificative de clădiri sunt următoarele,
- Cinema Roma
- Cinema Impero
- Asmara Town Hall
- The World Bank Office
- British American Tobacco Company Office
- Capitol Cinema Asmara
- Odeon Cinema Asmara
- The Selam Hotel
- The Bristol Hotel
- Red Sea Pension
- Asmara Silicon Factory
- Astor Mansions, Johannesburg, Africa de Sud
- Eskom Building, Johannesburg, Africa de Sud
- Cinema Roma
- Cinema Impero
- Asmara Town Hall
- The World Bank Office
- British American Tobacco Company Office
- Capitol Cinema Asmara
- Odeon Cinema Asmara
- The Selam Hotel
- The Bristol Hotel
- Red Sea Pension
- Asmara Silicon Factory
- Astor Mansions, Johannesburg, Africa de Sud
- Eskom Building, Johannesburg, Africa de Sud
Oceania
- Anzac War Memorial, Sydney, arhitect, Bruce Dellit, 1934
- Napier, Noua Zeelandă, a fost reconstruit complet în stilul Art Deco după devastatorul cutremur de pământ din 1931 (vedețiCutremurul din Napier, Noua Zeelandă)
- Listă de clădiri Art Deco din Tasmania
- Anzac War Memorial, Sydney, arhitect, Bruce Dellit, 1934
- Napier, Noua Zeelandă, a fost reconstruit complet în stilul Art Deco după devastatorul cutremur de pământ din 1931 (vedețiCutremurul din Napier, Noua Zeelandă)
- Listă de clădiri Art Deco din Tasmania
0 comments:
Trimiteți un comentariu