Arhitectura industrială 1836-1913

Stilul arhitectonic al unei clădiri poate depinde de mai mulți factori:

materialele disponibile
destinația clădirii
imaginația arhitecților și a clienților lor

Principala caracteristică a arhitecturii secolului XIX din Occident a fost dorința de-a utiliza toate stilurile grandioase din trecut.

Dar spre sfârșitul secolului, s-a dezvoltat un nou tip de arhitectură. Avea la bază folosirea oțelului, din care se alcătuia un "schelet" sau un cadru de susținere a clădirii. Întrucât pereții nu mai aveau de susținut greutatea proprie, clădirile puteau fi mai înalte.

Zgârie-norii cu structura de susținere din oțel au fost ridicați prima dată în statele unite, după inventarea ascensorului de către Elisha Otis. În 1884,William Le Baron Jenney a construit primul zgârie-norii din lume la Chicago. Cele zece etaje ale acestuia nu l-ar face astăzi să pară zgârie-norii, dar cadrul lui metalic a stabilit o nouă orientare. Orașele mici și mari deveneau din ce în ce mai dens populate, era vital ca servicii precum aprovizionarea cu apă potabilă și canalizarea să se dezvolte în același ritm.

În subteranele orașelor s-au construit noi conducte de apă, conductele din fier turnat și în final, toate acestea au dus la realizarea canalizării. Progresul tehnologic și progresul cunoștințelor inginerești au făcut posibilă construirea podurilor tot mai lungi. Fierul și oțelul erau acum disponibile. Prin utilizarea schelelor de otel s-au putut realiza zgârie-nori, structuri ca Turnul Eiffel (300 m), construit pentru marea expoziție din 1889 și Statuia Libertății din portul New York, un dar și un simbol al libertății și prieteniei din partea poporului francez către poporul american cu ocazia centenarului american.

Dezvoltarea căilor ferate le-a oferit arhitecților posibilități noi: construirea gărilor în orașe, ce simbolizau prosperitatea erei industriale. Utilizarea betonului armat la începutul secolului XX a adus o arhitectură mai putin esențială. Aspectul clădirilor a început să fie tot mai simplu și mai puțin decorativ, stil semnificativ dezvoltat după Primul Război Mondial.