Cafeneaua Veche este cea mai veche cafenea atestată
documentar în București, datând din 1781 și fiind atestată în anul 1812.
Cafeneaua Veche se află pe Strada Covaci nr. 16, în fața pieței Sfântul Anton
din centrul istoric, clădirea în care se află fiind clasată monument istoric cu
cod LMI B-II-m-B-18510.
În anul 1781, armeanul Ștefan Altîntop a primit
permisiunea din partea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o
cafenea în apropierea Curții Domnești, în partea nordică a pieței Sfâtului
Anton, în schimbul unei simbrii de 10 taleri pe an.
Cafeneaua avea pereții zugrăviți în alb, un acoperiș
închis la culoare, iar fațada sa era decorată de o serie de bazoreliefuri în
stil renascentist, amplasate între arcele ferestrelor prevăzute cu obloane de
tablă. Cafeneaua și-a schimbat proprietarii în anii 1812 – anul atestării sale
documentare – și apoi în 1825.
Începând cu secolul al XIX-lea, Cafeneaua Veche a
devenit locul de întâlnire pentru personalități ale vremii, precum Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale sau chiar regele Carol al II-lea. Istoria
Cafenelei este legată de cea a hotelului Universal, aflat chiar lângă local, la
numărul 14 al străzii Covaci, sediul celebrului ziar Timpul. Se spune că
Eminescu, redactor la ziar între anii 1880 și 1881, ar fi fost unul dintre
clienții fideli ai Cafenelei Vechi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu
Click to see the code!
To insert emoticon you must added at least one space before the code.