Stilul Arhitectural Neoromanesc

Stilul neoromanesc este unul dintre cele mai originale si surprinzator de frumoase ordine arhitecturale care au aparut in Europa in anii de creativitate intensa din epoca victoriana tarzie.
Romanii din acea perioada au dorit sa creeze un stil care sa reflecte gloria trecutului lor medieval, transformandu-si peisajul arhitectural al tării, tot asa cum britanicii creaseră, cu decenii inainte si la o scara mai mare, mai bine-cunoscutul stil arhitectural victorian neogotic.

Stilul neoromanesc reprezinta un amestec interesant de elemente rasaritene bizantine si motive arhitecturale si etnografice taranesti locale, precum si de anumite modele de arta otomana si chiar teme de renastere italiana tarzie. Stilul a inceput sa fie in voga printre romanii instariti in primii ani ai secolului al XX-lea, in Romania de dinaintea primului razboi mondial – in zona numita „Vechiul regat”, raspandindu-se ulterior si în Transilvania, dupa razboi, dupa ce aceasta provincie a devenit parte a Romaniei.

Aspectul tipic al unei case în stil neoromanesc este ilustrat in imaginea de mai jos:

Casa stil neoromanesc, Calea Calaraşi, Bucureşti

Aici se pot sesiza clar elementele arhitecturale bizantine (de exemplu, arcada scurta, coloanele mici si groase etc) si aspectul masiv, de cetate, al cladirii, care, impreuna, alcatuiesc o metafora arhitectonica romantica, prin care creatorii ei au dorit sa exprime rezistenta eroica a romanilor din timpurile medievale, ca popor crestin, impotriva inaintarii de nestavilit a Imperiului otoman.

Astazi, o casa in stil neoromanesc constituie un bun imobiliar valoros, pentru care un proiect de restaurare ar fi extrem de interesant, de provocator si scump, insa totodata si o initiativa plina de satisfactii din partea celui care se incumeta sa o duca la indeplinire.

Stilul a ajuns la zenit in perioada interbelica, incheindu-se brusc in forma lui culta, dupa venirea la putere a comunismului in România, in 1948. A fost oarecum readus la viata in timpul exploziei de constructii din ultimii zece ani, insa intr-o maniera minimalist-modernista, de cele mai multe ori puerila, fara motivele eclectice si grandoarea caracteristice perioadei interbelice.

Am adunat aici cateva imagini, cea mai mare parte provenind din colectia mea personala de carti postale si fotografii, care, alaturi de explicatiile scurte, sper sa ajute la o mai buna apreciere a originilor, caracteristicilor, importantei si valorii – din punctul de vedere al pietei imobiliare de artă si de epoca – acestui stil arhitectural sofisticat, caracteristic numai Romaniei.

Romanii sunt, la origini, un popor de tarani agricultori si pastori. Locuintele lor aveau o ornamentatie elementara, constand, in principal, din simboluri etnografice, caracteristice comunitatilor europene aborigene stravechi, care au supravietuit in zonele mai putin accesibile ale continentului (de exemplu, etnografia romaneasca contine multe motive care prezinta o asemanare izbitoare cu cele ale comunitatilor celtice irlandeze, sau ale celor din Muntii Pirinei sau Caucaz).

Locuinta taraneasca servea, de obicei, unor scopuri imediate si foarte practice, ale unui popor nevoit sa duca un trai greu intr-un mediu natural aspru. Aspectul tipic al unei locuinte de taran sarac din zona de ses din sudul tarii era precum cel din ilustratia de mai jos, realizata undeva la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Locuinta taraneasca de tip ancestral, din Campia de Sud (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

Pe de altă parte, taranii mai instariti din zonele mai propice agriculturii si ferite de instabilitate aveau case mai elaborate si solide, care contineau multe artefacte si ornamentatii de factura etnografica si religioasa. Cartea postala de mai jos prezinta o casa din zona subcarpatica de sud, relevanta in acest sens, datand din primul deceniu al secolului al XX-lea:

Tip mai evoluat de locuinta taraneasca ancestrala, din zona dealurilor subcarpatice (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

Un stil arhitectural de un nivel calitativ autentic a aparut pe pamanturile romanesti in perioada medievala, acest lucru putandu-se observa doar la edificiile religioase, precum bisericile din sate sau manastirile ctitorite si inzestrate de boieri si voievozi. Aceste biserici prezentau, de obicei, o simbioza de elemente – in principal – bizantine si reprezentari etnografice locale, precum motivul frânghiei, simbolul soarelui etc. Un exemplu bun in acest sens este imaginea de mai jos, din judeţul Valcea, din zona subcarpatica sudica, din Valahia. Aceste elemente arhitecturale se regasesc deseori in stilul arhitectural neoromanesc de astazi.

Biserica rurala in stil bizantin, din satul Câineni, judeţul Vâlcea (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

O altă directie particulara a arhitecturii bisericesti medievale romanesti a fost reprezentata de cazurile in care se constata o preponderenta a elementelor arhitecturale gotice fata de cele bizantine. O zona clasica in acest sens este Bucovina. Un exemplu relevant este Manastirea Sucevita, din judetul Suceava:

Manastirea Sucevita (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

Aceasta evolutie este extrem de interesanta, stiut fiind faptul ca esenta arhitecturii bisericesti ortodoxe este, de regula, bizantina. Faptul ca Romania are multe exemple de biserici ortodoxe cu motive occidentale gotice evidente este rezultatul direct al dezvoltării istorice geopolitice a vechilor comunitati romanesti aflate pe linia istorica de demarcatie dintre Apus si Rasarit, dintre bisericile apusene si cele rasaritene. Ca urmare a acestui fapt, arhitectura religioasa a acestora a imprumutat elemente atat din stilul gotic, cat si din cel bizantin, in perioada Evului Mediu.

Acest amestec interesant de elemente gotice si bizantine nu a fost urmat decat cu cateva exceptii in arhitectura civila romaneasca moderna. Un exemplu rar – si cel mai bun – in acest sens este Palatul comunal din Buzau, construit in 1903, in aceeasi perioada in care a fost lansat si stilul neoromanesc:

Palatul Comunal din Buzau, construit in 1903 (©Valentin Mandache)

Acest stil, care poate fi numit gotic moldovenesc si care subordoneaza ordinul bizantin, a fost, totusi, adoptat in arhitectura religioasa, rezultatul fiind ca multe biserici romanesti construite in ultimul secol prezinta caracteristicile acestui ordin distinct (cum este cazul Catedralei Metropolitane din Timisoara).

Stilul neoromanesc a castigat, in cele din urma, preferinta publicului, dupa ce a fost promovat mai bine sub patronaj regal; de asemenea, el prezenta mai multa atractivitate pentru gustul elitelor romanesti, care, dupa sute de ani de dominatie otomana, se simteau cultural mai apropiate de civilizatia Bizantului decat de goticul revitalizat, la modă in Occident.

Tipul de cladire care sta la baza stilului neoromanesc este „cula”, un tip de casa fortificata, construita de mica boierime si de taranii instariti din Oltenia incepand cu a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Acest tip de cladire contine elemente de rezistenta structurala si de stil arhitectonic bizantin, imprumutate din arhitectura bisericeasca locala, precum si caracteristici etnografice taranesti. Exemplificam mai jos una dintre cele mai reprezentative cladiri de acest gen:

Cula din Maldaresti: tip de casa de tara fortificata, emblematic pentru regiunea Olteniei

Cuvantul „cula” deriva, de fapt, din termenul turcesc „kale” sau „kule”, care inseamna cetate sau loc fortificat. Localnicii l-au adoptat de la mai-marii lor otomani, pentru a desemna acest tip specific de locuinta fortificata, care avea un scop foarte practic in perioadele de instabilitate: apararea familiei stapanului si a bunurilor acestuia. Secolul al XVII-lea, cand au fost ridicate primele cule, corespunde cu inceputul unei epoci lungi de instabilitate a Imperiului Otoman, care, in final, a dus la prabusirea acestuia, două secole si jumatate mai tarziu.

O alta sursa de inspiratie a stilului neoromanesc este arhitectura palatelor construite pentru domnitorul valah Constantin Brancoveanu (1688-1714) de către arhitecti italieni, intr-o maniera care a imprumutat mult din vilele de Renastere tarzie din nordul Italiei. Fotografia de mai jos prezinta Palatul Potlogi, aflat acum intr-o stare foarte proasta, in care se pot observa numeroase elemente care seamana izbitor cu arhitectura fundamentala a culelor (unele elemente fiind adaugate cu ocazia lucrarilor de restaurare ulterioare). Acesta este motivul pentru care, uneori, stilul neoromanesc este numit „brancovenesc”. Cu toate acestea, termenul „neoromanesc” este mai cuprinzator din punctul de vedere al amestecului de stiluri si motive decat cel brancovenesc, fiind, deci, mai potrivit pentru a desemna acest stil arhitectonic.

Palatul Potlogi, construit la sfarsitul secolului al XVII-lea de catre Domnitorul Constantin Brâncoveanu (©Valentin Mandache)

Epoca victoriana tarzie din Romania a fost o perioada de stabilitate politica remarcabila, sub domnia eficienta a Regelui de origine germana, Carol I, fiind caracterizata printr-o prosperitate economica deosebita, cand tara devine una din principalele exportatoare de cereale din Europa. Aceste realitati s-au reflectat in dezvoltarea artei si arhitecturii, prin crearea unor lucrări care au exprimat o identitate nationala romaneasca plina de incredere in misiunea ei. Stilul arhitectural neoromanesc este o expresie a acelui curent si a cautarilor spirituale din ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea, cand arhitectul Ion Mincu ridica primele cladiri clasice in acest stil.

Stilul neoromanesc a castigat rapid popularitate si, intr-un rastimp scurt, pana la inceputul secolului al XX-lea, familii bogate din toată tara au inceput sa-si construiasca case de oras sau conace in acest nou stil patriotic. Pentru a-l promova mai bine in randul publicului, la marea Expozitie Nationala Jubiliara Regala din 1906 a fost expusa o cula – prototipul stilului neoromanesc. Expozitia sarbatorea patruzeci de ani de domnie prospera a Regelui Carol I si 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman, fiind, prin urmare, dedicata radacinilor stravechi ale poporului, reflectate in modernitate.

Expozitia Nationala Regala din 1906; Bucuresti: cula este prezentata publicului (carte postală veche, colectia Valentin Mandache)

Una dintre primele cladiri in stil neoromanesc clasic, care se afla si astazi in picioare in Bucuresti, este cea a restaurantului „Doina” (fostul „Bufet de la Sosea”), conceputa in 1892 de catre arhitectul Ion Mincu. Aici se poate observa clar in centrul edificiului arhetipul culei, cu bastionul fortificat ca principal element de diagnostic structural si componentele decorative bizantine, motivele etnografice taranesti, precum si modelele decorative otomane.

Restaurantul „Doina”, Bucuresti: una din primele cladiri avand cula ca centru de conceptie, si care anunta aparitia stilului arhitectural neoromanesc (©Valentin Mandache)

Cu siguranta, cea mai reprezentativa cladire in stil neoromanesc este Vila Mina Minovici, actualmente muzeu, foarte indicata pentru o initiere in acest stil arhitectonic distinct si frumos. Din pacate, cladirea se afla astazi intr-o stare foarte proasta, care reflecta lipsa de interes a statului roman si a publicului pentru propriul patrimoniu arhitectural national.

Muzeul „Vila Mina Minovici”, Bucuresti, arhitect Cristofi Cerchez, 1906

Stilul neoromanesc a patruns puternic si in arhitectura modernista a anilor ’30 si ’40, unele dintre cele mai interesante cladiri de acest gen fiind vilele de vacantă de pe litoralul Marii Negre, construite de romani bogati si cultivati, in localitati precum Eforie sau Mamaia. Exemplul de mai jos este foarte instructiv in acest sens, centrul culei putandu-se recunoaste imediat. De asemenea, in partea stanga a fotografiei, in fundal, se poate vedea o vila in stil neoromanesc clasic, care indica popularitatea mare de care se bucura acest stil in epoca.

Vila in stil modernist, cu “sambure” neoromanesc. Eforie, litoralul Marii Negre; anii 1930 (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, stilul neoromanesc nu a fost agreat de autoritatile comuniste care au guvernat tara in urmatorii patruzeci si cinci de ani. Accentul a fost pus pe arhitectura utilitara, sociala si industriala. Comunistii priveau stilul neoromanesc ca fiind promovat de dusmanii lor de clasa – aristocratia si burghezia – si, in consecinţă, acesta a fost abandonat. Chiriasii de stat sau societatile de stat au ajuns sa ocupe vechile cladiri grandioase, care incet, dar inexorabil, s-au deteriorat.

Explozia imobiliara recenta din Romania – de dupa anul 2000 – este caracterizata printr-o inmultire accentuata a vilelor rurale si caselor de oras inestetice si prost construite, care uratesc peisajul arhitectural local. Există cateva exceptii incurajatoare de la această regula, care au inceput – pentru moment, cu timiditate – sa integreze elemente din stilul arhitectural neoromanesc. Elementul central de tip cula – principalul element de diagnosticare structurala in recunoasterea stilului neoromanesc, este prezent in aceste cladiri. Mai jos ilustram doua exemple de proiecte arhitecturale care prezinta incercari de integrare a acestui element important:

Proiect de vila care include elementul central de tip cula. Schita pentru un proiect de constructie pe litoralul Marii Negre; 2006

Proiect din 2005 pentru o casa din zona impadurita de la nord de Bucuresti

 [sursa]