Arhitectura renascentistă

Depășirea de către europeni a culturilor mai avansate în epocile anterioare, cum erau cele din Orient, a avut loc în epoca Renașterii.
În Europa, nobilimea și păturile bogate au început să-și construiască palate confortabile și case impunătoare, în locul castelelor reci și fortificate din evul mediu. A evoluat stilul de construcție pentru clădirile cu etaje. Datorită îmbunătățirii tehnologiei de fabricare a sticlei, ferestrele puteau fi mai mari. În Anglia, unele case de mari dimensiuni, ca Hampton Court, erau construite din cărămizi făcute manual, pe când lemnul era folosit în continuare. În orașe, clădirile din lemn constituiau un factor de risc în cazul incendiilor. Colectarea gunoiului și canalizarea nu apăruseră încă.

Mobila din interiorul caselor era din lemn, cu sculpturi ornamentale. Pereții erau acoperiți cu panouri din lemn, iar tavanele erau decorate cu ipsos. S-au realizat primele parcuri cu planuri geometrice, cele mai apreciate fiind grădinile cu plante aromatice, de unde se obțineau condimente pentru mâncăruri și remedii de afecțiunile ușoare. În întreaga lume, multe dintre clădirile noi erau mai mari și mai impunătoare. Catedralele italiene, castelele japoneze, clădirile mogulilor din India, arhitectura otomană de la Instambul și construcțiile persane din Isfahan au atins noi culmi ale eleganței.

S-au construit capitale noi, folosindu-se planificarea, iar pentru lucrări au fost angajați mii de constructori și meseriași. Una dintre cele mai interesante evoluții ale arhitecturii au avut loc în America de Sud, înainte de invazia spaniolă. Mulți incași care trăiau un regiuni muntoase au construit temple, palate, cetăți și locuințe cu dificultate, din blocuri de granit îmbinate ingenios fără mortar. Incașii utilizau exclusiv unelte din piatra. În secolul XVII au fost inițiate mari proiecte de construcții, atât din motive practice, cât și pentru a impresiona. În India, moscheile, parcurile și palatele vaste și elegante ale mogulilor au dus arhitectura islamica pe noi culmi. În China dinastiei Qing, creșterea extraordinară a populației a impus construirea unor noi orașe și a unor lucrări de interes public. În Imperiul Otoman, elevii celebrului arhitect Sinan, au construit moschei, bazaruri, palate și clădiri publice în stilul lansat de marele maestru.

Europa a fost scena celor mai mari schimbări. Londra, devastata de Marele Incendiu din 1666 a fost reconstruita după planurile lui Christopher Wren și a altor arhitecți renumiți. La Versailles, lângă Paris, a fost construit un oraș regal, în stilul baroc, pentru Ludovic XIV. Noua capitala a Rusiei, Sankt Petersburg, a fost proiectata și construita de cei mai buni arhitecți ai barocului din Europa (deși în Rusia, încă predomina arhitectura rusă ortodoxă tradițională, fiind construită Catedrala Sfântului Vasile din Piața Rosie, Moscova, în secolul XVI), iar la Berlin, capitala Brandenburgului, au fost ridicate noi palate, clădiri guvernamentale și academii. Clădirile oficiale au căpătat o altă înfățișare pe măsură ce orașele europene s-au extins și modernizat.

Locuințele de cărămidă și piatră, depozitele și străzile, precum și clădirile publice și bisericile erau construite în stiluri distinctive, moderne, care le detașau de arhitectura din trecut. Noile edificii din orașe aveau ferestre mari, contururi mai drepte, camere mai spațioase și fațade proiectate îngrijit, reflectând un nou simț al respectabilității, caracteristicile claselor de mijloc, în creștere în Europa. Influența puritană conferea simplitatea plăcută a unui stil subtil, după cum se poate vedea la clădirile din orașele nord-americane din perioada colonială. În Amsterdam, Stockholm, Colonia (Köln) și Viena, locuințelor și străzilor li s-au dat o formă nouă. Așa s-au pus bazele arhitecturii din zilele noastre. Perioada aceasta este de multe ori consacrată drept "modernă timpurie".

Mișcarea umanistă și avântul economic din nordul Italiei la sfârșitul secolului al XIV-lea au înlăturat normele ideologice, morale și culturale medievale, au revigorat interesul pentru cultura greco-romană și au promovat libertatea spiritului și personalității umane.

Arhitectura acestei perioade cunoaște o rapidă înflorire, beneficiind și de influența modelelor antice și de sprijinul științelor exacte și tehnicii aflate în plin avânt. Edificiile devin adevărate modele de referință, exemple: Palazzo Medici Riccardi, Villa Medici, Paltul Pitti, Spitalul Inocenților, cupola domului Santa Maria del Fiore.

În Franța sunt celebre castelele de pe Loara: Blois, Amboise, Chenonceau. În Spania, palatul El Escorial este cel mai cunoscut monument renascentist din acestă țară. Trăsături ale Renașterii regăsim și în cadrul stilului elisabetan englez și avem ca exemple castelul Hampton Court de lângă Londra și Poarta de Onoare a Colegiului Caius din Cambridge.

Monumente valoroase ale arhitecturii renascentiste găsim și în estul Europei, în orașe ca Praga, Cracovia, chiar și pe teritoriul României (Sibiu, Oradea, Făgăraș).

În secolul al XVI-lea, are loc trecerea la manierism și apoi la baroc, când se manifestă mari personalități ca: Bramante, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael. Printre marile realizări ale acestei perioade, putem enumera: Cupola Bisericii Sf. Petru, Piața Capitoliului din Roma.