Brutalism

Brutalism este numele generic al unui stil arhitectural care a derivat din modernism, „înflorind” în anii 1950, 1960 și 1970.

Stilul brutalist a fost în mare parte inspirat de operele arhitectului elvețian Le Corbusier, și în particular de către clădirea Unité d'Habitation din Marseille, respectiv de operele lui Ludwig Mies van der Rohe, importantă figură în mișcarea Bauhaus. Termenul „brutalism” a originat din expresia franceză béton brut adică "beton brut", adică beton nefinisat. Clădirile brutaliste sunt de obicei realizate în forme ce sunt șocant de geometrice, repetitive, amintind de blocuri de beton armat nefinisat, relevând adeseori textura lemnului folosit la realizarea cofrajelor turnării betonului brut.

Brutalismul a fost adeosori asociat cu o ideologie socială utopică, care era susținută de designerii săi, în special de către cuplul de arhitecți Peter și Alison Smithson la apogeul mișcării. Decăderea și crescânda nepopularitate a stilului și a ideologiei brutaliste în anii 1960 - 1970 s-a datorat în parte tendinței firești de descreștere a interesului față de urbanismul social (în special înMarea Britanie, dar și în Germania și Franța), precum și de atracția generată de alte soluții urbane, mai atrăgătoare arhitectural, estetic, stilistic și funcțional.

Brutalismul este asemănător, până la un anumit punct, atât cu modernismul cât și cu stilul internațional din arhitectură. Nu întâmplător, acesta este unul din motivele esențiale ale confuziei dintre aceste stiluri arhitecturale. Toate aceste stiluri utilizează masiv repetiția și regularitatea ca procedee standard, dar brutalismul se detașează prin folosirea obsesivă a repetiției și prin încorporarea unorneregularități care se vor a fi șocante.

O altă temă comună a designului în brutalism este expunerea vizibilă, în exterior, deseori ostentativă, a funcțiilor clădirii, variind între relevarea structurii și serviciilor pînă la folosirea concretă a sa de către oameni. Altfel spus, stilul brutalist este o „sărbătoare a betonului”. În imaginea alăturată, înfățișînd Primăria orașului Boston, Massachusetts, Boston City Hall, porțiuni diferite ale clădirii impresionează retina diferit, indicând limpede natura și forma încăperilor din spatele fiecărei variții a fațadei clădirii. Astfel se pot distinge cu precizie biroul primarului, sala de consilii, etc. Similar, dintr-o altă perspectivă a brutalismului, facilitățile care sunt de obicei ascunse, așa cum ar fi turnul de apă al unei școli designată și realizată în manieră brutalistă, Hunstanton School, este realizat intenționat șocant vizibil.

Diferiți critici ai stilului argumentează că natura stilului brutalist fac clădirile respective distante, reci, neprietenoase și necomunicative, în loc de a „citi” totul în maniera intenționată de realizatori, integrant, eficient și protectiv. De exemplu, intrarea unui structuri brutaliste este astfel designată încît nu este evidentă pentru nici un privitor, trecător sau vizitator.

Brutalismul este adeseori criticat privindu-l rupt din context, fără nici o legătură cu implicațiile sociale, istorice și arhitecturale ale mediului în care a fost folosit și motivele pentru care a fost folosit, pledînd incorect desigur, pentru o aparență a sa stranie, deplasată și străină locului.

Brutalismul a primit un impuls semnificativ în Marea Britanie, după cel de-al doilea război mondial, într-o Anglie aflată într-o depresie economică datorată ravagiilor provocate de război, care căuta cu „disperare” soluții implicînd metode de designare și construire ieftină de locuințe, magazine și clădiri guvernamentale. Fiind combinat cu intențiile progresiste din spatele „străzilor care duc la cer”, expresie generată de clădirea Unité d'Habitation a lui Le Corbusier (vezi prima imagine), brutalismul a fost promovat ca o mișcare arhitecturală, dar și socială pozitivă, o soluție la probleme urbane și sociale ale mijlocului secolului 20.

În realitate, multe din clădirile epigonice maestrului Corbusier erau mult mai simpliste decît acesta teoretizase și realizase practic. În locul intențiile clar exprimate ale arhitectului elvețian, multe din clădirile brutaliste ulterioare au creat locuri tenebroase, claustrofobice și ademenitoare creării unei subculturi a violenței și a benzilor de răufăcători. Dintre acestea, Robin Hood Gardens din Anglia este un exemplu notoriu ilustrativ al deviației sociale produse de clădiri brutaliste total nereușite. În plus, răceala coloanelor gri sub un cer nordic cenușiu este atrăgătoare pentru acte de vandalizare de tip graffiti.

Designul brutalist al multor clădiri au fost adesea critizate ca fiind (foarte) neplăcute ochiului. Spre exemplu, ghidul Londrei numit The Fodor's guide to London menționează clădirea de birouri cunoscută ca 50 Queen Anne's Gate ca fiind „(foarte) masivă” (în original, hulking). Caracterizarea este reală, întrucît brutalismul apelează „masiv” la folosirea betonului, care se toarnă ușor, este ușor de menținut, dar poate fi modificat foarte greu. Oricum, în cazul clădirii Trellick Tower, designul acesteia s-a dovedit a fi plăcut tuturor ce locuiesc acolo, atât celor care închiriază cît și celor care au proprietăți. În timp, s-a întîmplat adesea ca multe structuri brutaliste să devină apreciate ca semne ale locului datorită unicității lor precum și a aparenței lor care atrage privirea.