Casa Dissescu din București este situată la intersecția Căii Victoria cu
strada G. Manu, vizavi de Muzeul George Enescu, și este declarat, din 1955,
monument istoric de clasa A (importanță națională).
Actualmente, aici
funcționează Institutul de Istorie a Artei.
Casa a fost construită în două etape - prima etapă în 1860, corpul de pe
Calea Victorie, iar apoi, a doua etapă, i-a fost adăugat și corpul de pe strada
Manu (fosta Strada Lemnea). La 1892 casa apare în proprietatea Mariei Lupu
Bogdan.
După ce a achiziționat imobilul, juristul Constantin G. Dissescu (1854 -
1932), profesor universitar, autor al primului curs românesc de drept
constituțional, fost totodată - pentru scurt timp - ministru de justiție, i-a
solicitat pe arhitecții Grigore Cerchez și Alexandru Clavel să transforme
clădirea, fără a-i modifica structura. Lucrările s-au desfășurat în anii 1910 -
1912.
Edificiul se impune atenției prin echilibrul proporțiilor sale și, mai
ales, prin elemente tradiționale de arhitectură românească. În fațada dinspre
Calea Victoriei este inclusă o loggie în spiritul arhitecturii brâncovenești.
Interesant tratată este și fațada dinspre strada Lt. Dumitru Lemnea.
Aici se
află corpul intrării, care are trei arcade sprijinite pe coloane cu caneluri
răsucite și unite la bază prin balustrade de piatră sculptată cu bogate motive
ornamentale.
0 comments:
Trimiteți un comentariu