După Primul Război Mondial, în Occident s-au dezvoltat doua stiluri de arhitectură modernă foarte diferite.
Stilul Art Nouveau (Arta Noua) avea linii și forme unduitoare, bazate pe formele naturale. În contrast, alți arhitecți au început să proiecteze clădirile într-un stil mai funcțional și modern, folosind oțel, sticlă și beton armat. Stilul a fost denumit "Internațional".
Școlile create de De Stijl (Olanda), de Mies van der Rohe (Germania), Le Corbusier (Franta) au promovat stiluri inconfundabile. Le Corbusier a utilizat betonul armat într-un mod cu totul nou. În Germania, arhitectul Walter Gropius a înființat în 1919 o școala de design-Bauhaus. Influența acesteia a persistat și după închiderea ei de către naziști, în 1933.
În SUA,Frank Lloyd Wright realiza clădiri ce se armonizau cu peisajul. Stilul său i-a influențat puternic pe arhitecții europeni înainte de Marele Război. În anii 1930 i s-a alăturat arhitecții europeni, ca Mies van Der Rohe, care fugiseră din cauza persecuțiilor din țările lor. Lipsa de spațiu din orașele mari au determinat construirea de zgârie-nori. Empire State Building din New York, finisat în 1931, era cea mai înalta clădire din lume, cu cele 102 etaje ale sale.
Începerea celui de-al Doilea Război Mondial a oprit ridicarea de construcții în Europa. Dar în America de Sud, în special în Brazilia, stilul internațional și opera lui Le Corbusier și-au pus amprenta asupra conceptelor de construcție. În 1945, în capitalele europene era nevoie de peste 40 de milioane de locuințe noi, în locul celor distruse de război. Ridicarea rapidă a unor case noi a devenit prioritară. Iar datorită planurilor urbanistice, în multe orașe, mari și mici, vechilor case în stare proasta le-au luat locul blocuri cu apartamente moderne, din beton, cu schelet din oțel.
0 comments:
Trimiteți un comentariu