Arhitectura modernă (după 1950)

Acest stil reprezintă un nou mod de considerare a arhitecturii.
Caracteristici: simplificarea formei și a ornamentelor, estetica este mașinistă, eliminarea detaliilor inutile, predominanța funcționalului asupra formei.

Modernismul exprimă o diversitate de idei și concepte stilistice printre care: structuralismul, formalismul, Bauhaus, stilul internațional La începutul secolului XX, contextul era oarecum potrivnic stilului decorativ din arhitectură. Arhitectul german Adolf Loos a declarat ca "ornamentul este o crima". În 1907, Peter Behrens a fost numit consultant artistic al firmei germane AEG, pentru care a construit Fabrica de turbine, o structură monolitică din oțel, sticlă și beton armat, proiectul său respectând etosul modernist, potrivit căruia forma ar trebui să urmeze funcția. Pe la 1910, mai mulți arhitecți, precum Ludwig Mies van der Rohe, Le Corbusier și Walter Gropius, și-au început cariera arhitecturală sub îndrumarea lui Behrens. Acești trei ucenici aveau să devină ulterior cei mai influenți arhitecți ai secolului XX.

Modernismul a devenit stilul arhitectural dominant în perioada postbelică, dar, în scurt timp, au apărut îndoieli legate de scopul universal al funcționalismului și al minimalismului în arhitectura modernistă.

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, stilul internațional, ramură a modernismului care a luat naștere în anii 1920, a devenit definitoriu în construcția clădirilor grandioase. Din punct de vedere filozofic, funcționalismul exprimat de primii moderniști viza realizarea unui număr limitat de materiale, ceea ce a dus la o estetică minimalistică destul de uniformizată, prin care se evitau elementele decorative în favoarea proporțiilor și a metodelor de construcție a clădirilor. Moderniștii, de exemplu celebrul Le Corbusier, nu se mai considerau simpli constructori, ci adevărații artiști și modelatori ai societății, iar perioada postbelica le-a oferit arhitecților această posibilitate, deoarece statele europene urmăreau refacerea mediului urban și construirea de locuințe pentru toată lumea. În Europa, Le Corbusier înălța blocuri-turn rezidențiale, iar Ludwig van der Rohe, emigrând în SUA, construia primii zgârie-nori din otel și sticlă destinați corporațiilor. Cladirea Seagram din New York, construita între 1954-1958, este un model de zgârie-nori monolitic din bronz și sticlă, devenită standard de arhitectura corporatistă pentru următorii 30 ani.

Exemple: Seagram Building din New York, Einstein Tower din Potsdam, Neue Nationalgalerie din Berlin.