Stilurile de construcție erau diferite în diverse parți ale lumii.
În zonele cu clima calda și umeda, clădirile erau construite astfel încât sa ofere răcoare și umbră, pe când în zonele cu clima rece, ele constituiau un adăpost împotriva vânturilor, ploilor, ninsorilor și a gerului. Acolo unde se găseau copaci din abundență, construcțiile erau în întregime din lemn. Acesta era în cazul Europei de nord și Japoniei. La început, castelele erau construite din lemn, însă deteriorarea rapida și riscul incendiilor au determinat înlocuirea acestora cu castele din piatră, care erau mult mai durabile. În regiunile aride se utilizau cărămizi uscate la soare, sau chirpici.
Cu piatra și cărămida se lucra mai greu, însă constructorii de biserici, temple și palate sperau ca vor lăsa posterității un reper durabil. Pe măsură ce tehnicile de construcție au progresat, stilurile arhitectonice au devenit mai complexe, incluzând arcade, acoperișuri maiestuoase și cupole. Minaretele, pagodele și turlele bisericilor au devenit mai înalte și cu forme mai grațioase.
Fortificațiile erau mai înalte și masive. Zidurile exterioare ale castelelor erau construite în așa fel încât să închidă o așezare, uneori un oraș întreg. Normanzii erau maeștrii în construirea castelelor, dar și japonezii, arabii și mayașii erau pricepuți în acest domeniu. În toată Europa de Vest se puteau întâlni castele construite pe înălțimi și împrejmuite cu un zid de apărare din lemn sau din piatra, situat la mare distanta. În cazul unui atac, sătenii se adăposteau la castel.
Satul și împrejmuirea puteau fi jefuite și incendiate, dar oamenii erau salvați. Prin anul 1000 au început să se construiască clădiri elegante pentru negustori, prăvălii și ghilde comerciale. Orașe ca Hangzhou, Teotihuacan, Cordoba și Kanauj aveau proporții impresionante. Treptat apărea un stil laic, nereligios, stabilind concepte ce vor fi adoptate de arhitecții de mai târziu.
Marea majoritatea oamenilor tot locuiau în construcții simple. Corturile americanilor, făcute din piei, cabanele din bușteni europeni, corturile arabe și casele lungi ale indonezienilor, ridicate rapid, din materiale simple, satisfăceau cu prisosință cerințele celor care le locuiau. Erau mai confortabile decât castele reci din piatra.
În Europa, majoritatea oamenilor își construiau case din lemn, deoarece acesta era ieftin și din abundență, însă lemnul din nefericire lua foc sau putrezea. De aceea, pentru clădirile importante se folosea piatra. Castelele și zidurile orașelor erau construite din blocuri mari de piatră, bine îmbinate. Catedralele erau concepute într-un stil gotic nou. Arcadelor rotunjite și pilonilor masivi din vechiul stil romantic le-au luat locul arcadelor cu vârf ascuțit, piloni mai zvelți și ferestre înalte, cu vitralii. Pretutindeni în lume, clădirile au căpătat o forma mai elegantă și mai putin greoaie. Ornamentele sculptate din templele khmere, acoperișurile palatelor și templelor Ming din China și remarcabila lemnărie japoneză sunt repere ale unei perioade fecunde din punct de vedere arhitectonic.
Pentru construirea unui castel era nevoie de o echipa numeroasa de lucrători, condusă de un zidar (mason) cu experiență. Materialele erau aduse în poziția necesară folosindu-se frânghii, scripeți, schele de lemn și cai. Cioplirea pietrei era o serie importanta, al cărei practicanți -Freemason- erau iscusiți și apreciați, tăiau și fasonau cu precizie blocurile de piatră. Constructorii (roughmasin) clădeau zidul de piatră conform indicațiilor primite de la superiorii - freemason.
Sosirea turcilor otomani în lumea musulmană au adus un suflu nou arhitecturii islamice cu influențe selgiucide și persane și au fost create arcade, domuri, piloni și mozaicuri. În America de Sud, pe înălțimile Anzilor, incașii construiau cetatea remarcabilă, Machu Picchu. În Orientul Extrem, tibetanii construiau mănăstiri lipite de versanții abrupți din Himalaya. În Africa, etiopienii sculptau biserici creștine direct în stâncă.
0 comments:
Trimiteți un comentariu