Arhitectura islamică

Arhitectura din perioada dinastiei Omeiazilor are ca monumente reprezentative Moscheea Omeiazilor din Damasc și Marea Moschee din Córdoba.
În timpul dinastiei Abbasizilor, se construiesc: Moscheea Al-Azhar și moscheea Ibn-Tulun din Cairo, precum și moscheea Kalean din Buhara.

Arhitectura și tehnica, construcțiilor arabe au exercitat o influență importantă asupra artei monumentale din regiunile în care s-a răspândit religia și cultura islamică. Astfel, în Africa de Nord și Peninsula Iberică, s-au dezvoltat orașele Córdoba, Sevilla, Granada, Marrakech, Rabat. Printre edificiile monumentale specifice perioadei secolelor XI-XIII din aceste regiuni, putem menționa: Alcazarul din Sevilla, Palatul Alhambra din Granada, moscheea El Mansur din Marrakech. Influența islamică s-a manifestat și în Asia. La Samarkand s-au construit o serie de moschei și mausolee, printre care se remarcă moscheele din piața Reghistan, construite de Ulugh Beg. În India, arta islamică atinge apogeul prin celebrul monument Taj Mahal. În Iran, se remarcă Moscheea șahului, palatele Ali-Kapu și Cil-Sutun, toate din Isfahan. În spațiul otoman, printre monumentele mai celebre putem menționa: Moscheea Selimiye de la Adrianopol, Moscheea Albastră, Palatul Top Kapi.

O primă caracteristică a construcțiilor monumentale islamice o constituie concepția unitară privind spațiul destinat cultului religios. Arta ornamentului ocupă un loc deosebit în decorarea construcțiilor. Acesta era alcătuit din motive geometrice sau florale denumite arabescuri. Lângă moschei, musulmanii construiau minarete în care urca muezinul pentru a chema oamenii la rugăciune. Forma minaretelor și cea a cupolelor, sau a domurilor cu forma unor cepe, așezate în vârful moscheii sunt caracteristice arhitecturii musulmane.